You are currently viewing Radiologia intervențională în cancerul pulmonar

Radiologia intervențională în cancerul pulmonar

Radiologia intervențională în cancerul pulmonar este o metodă minim invazivă, utilizată pentru diagnosticarea sau tratamentul tumorilor pulmonare cu ajutorul ghidajului imagistic. Aceste proceduri provoacă de obicei mai puțină durere și au un timp de recuperare mult mai scurt în comparație cu operația deschisă.

Ce este cancerul pulmonar?

Cancerul pulmonar reprezintă o afecțiune în care celulele din plămân prezintă o creștere anormală, necontrolată, ceea ce duce la dezvoltarea unei tumori care poate reduce capacitatea pacientului de a respira și se poate răspândi în alte părți ale corpului. În funcție de structura celulelor regăsite la nivelul tumorii, acesta se împarte în 2 categorii:

  • Cancer pulmonar non-microcelular
  • Cancer pulmonar cu cellule mici

Conform studiilor de specialitate, cancerul pulmonar este cel mai frecvent diagnosticat cancer la nivel mondial, reprezentând aproximativ 12,4% din toate tipurile de cancer diagnosticate la nivel mondial și este principala cauză a deceselor cauzate de cancer. Potrivit raportului Global Cancer Statistics din 2020, cancerul pulmonar a rămas principala cauză de deces prin cancer la nivel mondial, cu aproximativ 1,8 milioane de decese.

Radiologia intervențională în cancerul pulmonar

Tehicile de radiologie intervențională pot avea multiple utilizări în cazul cancerului pulmonar în cazuri, precum:

  • Metodă de diagnostic sub ghidaj imagistic
  • Sub formă de tratament local pentru distrugerea tumorilor 
  • Managementul durerii 

Biopsia pulmonară

Biopsia percutanată a cancerului pulmonar reprezintă o procedură ghidată imagistic prin intermediu căreia este prelevată o mostră de țesut pulmonar pentru ca aceasta să fie examinată și pentru a fi determinată natura benignă sau malignă a tumorii. Medicul introduce acul printr-o incizie până în plămân. Imaginile cu raze X, cu ultrasunete sau CT ajută la ghidarea acul în locul corect.

Managementul durerii și a complicațiilor post-operatorii

Conform studiilor de specialitate, până la 90% dintre pacienții cu cancer suferă de durere, 56-82% dintre durerile canceroase sunt controlate inadecvat. Aceasta influențează capacitatea pacientului de a efectua activități zilnice normale, și reduce calitatea vieții. Tehnicile de radiologie intervențională pot determina ameliorarea durerilor și a simptomelor cancerului pulmonar.

Radiologia intervențională în cancerul pulmonar – utilizare paliativă

Procedurile de radiologie intervențională utilizate în scop paliativ sunt:

Crioablația

Crioablația reprezintă o tehnică de înghețare a tumorii. Aceasta funcționează foarte bine pentru a trata durerile nervoase cauzate de tumorile de la coaste sau peretele toracic. Înghețarea nervilor poate ameliora mult durerea fără doze mari de narcotice și medicamente pentru durere.

Ablația prin microunde

Ablația prin microunde folosește unde electromagnetice pentru a încălzi tumora la temperaturi foarte ridicate. Poate atinge mai mult de 60 ° C. Aceste temperaturi ridicate extermină leziunea în timp ce lasă corpul să se vindece în mod natural.

Ablația cu radiofrecvență

Ablația prin radio frecvență se bazează pe utilizarea unei temperaturi foarte înalte și joacă un rol important în tratarea bolii metastatice pulmonare, fiind efectuată la pacienții cu metastaze din cancerul colorectal și pulmonar, carcinom renal, melanom, carcinom hepatocelular și sarcom.

Lasă un răspuns