CT-ul în artroză este o tehnică imagistică avansată, care se bazează pe utilizarea razelor X pentru a crea imagini detaliate ale structurilor interne ale corpului. Tomografia computerizată este o metodă radiografică tridimensională cu o specificitate și sensibilitate ridicată în detectarea leziunilor osoase.
Ce este artroza?
Artroza este o afecțiune degenerativă care cauzează inflamație și durere la nivelul articulațiilor afectate. Inflamația poate afecta și tendoanele și ligamentele din jurul articulației în care se dezvoltă artroza. În ceea ce privește simptomele, acestea se pot dezvolta treptat sau brusc și pot afecta capacitatea pacientului de a îndeplini sarcinile de zi cu zi.
Artroza apare, de obicei, odată cu înaintarea în vârstă și afectează adesea persoanele cu vârsta de peste 50 de ani.
CT-ul în artroză
CT-ul în artroză este o metodă de imagistică medicală disponibilă pe scară largă și este considerată una dintre cele mai fiabile tehnici în evaluarea osoasă. În plus, o scanare CT prezintă un timp rapid de scanare și o rezoluția spațială ridicată.
Scanările CT pot ajuta la identificarea oricăror modificări, atât la nivelul țesutului osos, cât și la nivelul țesuturilor înconjurătoare ale articulației, cum ar fi:
- Îngustarea spațiului intra-articular
- Scleroză subcondrală
- Formarea osteofitelor
- Eroziunea osoasă
- Chisturi subcondrale
- Sinovită
Cum se efectuează procedura?
Înainte de scanare, pacientul va fi nevoită să-și îndepărteze îmbrăcămintea și bijuteriile și să se schimbe într-un halat steril. Apoi acesta va fi poziționat pe o masă de examinare CT.
În unele cazuri, medicul specialist poate indica administrarea intravenoasă a unei substanțe de contrast înainte de a începe scanarea. Contrastul ajută la evidențierea mai detaliată a anumitor zone examinate.
În timpul procesului de scanare, masa de examinare se va deplasa prin scanner pentru a efectua imaginile, iar pacientul va trebui să rămân nemișcat pe tot parcursul procedurii pentru a nu afecta claritatea acestora.
Riscuri și complicații
Riscurile și complicațiile asociate acestei tehnici imagistice sunt minime, întrucât doza de radiații utilizată este foarte redusă și nu supune pacientul niciunui risc de iradiere.
Dacă scanarea implică și folosirea unei substanțe de contrast, pacientul poate prezenta reacții adverse, dar acestea sunt rare și de cele mai multe ori pot fi tratate medicamentos.