You are currently viewing CT-ul genunchiului  

CT-ul genunchiului  

CT-ul genunchiului este un test imagistic care utilizează raze X pentru a efectua imagini detaliate ale structurilor care alcătuiesc articulația genunchiului. Această metodă imagistică folosește o combinație de echipamente speciale cu raze X și tehnologie computerizată sofisticată pentru a produce imagini în secțiune transversală, atât pe orizontală, cât și pe verticală, ale corpului. 

Când este indicat CT-ul genunchiului? 

Scopul unui CT de genunchi este reprezentarea structurilor și morfologiei osoase, în plus, diagnosticarea și clasificarea fracturilor, precum și vizualizarea tunelurilor osoase și a implanturilor într-un cadru postoperator. 

În cazul afecțiunilor neoplazice, inflamatorii și infecțioase CT-ul genunchiului poate evidenția eroziuni osoase, leziuni osteolitice, calcificări, dar și amploarea acestora.  

De asemenea, dacă RMN-ul este contraindicat sau sunt prezente implanturi metalice, o examinare CT a genunchiului poate permite evaluarea cartilajului articular și a meniscului sau a eventualelor leziuni ligamentare. 

Cum se efectuează procedura? 

Înainte de începerea procedurii, pacientul va fi întins pe masa de examinare, iar aceasta va fi introdusă în aparatul CT. În anumite cazuri, medicul radiolog poate recomanda administrarea intravenoasă a unei substanțe de contrast. Rolul acesteia este de a evidenția structurile supuse scanării. 

Poate fi necesar ca pacientul să își țină respirația pentru scurt timp în timpul unor scanări specifice și de asemenea, i se poate cere să rămână nemișcat pentru a nu afecta calitatea imaginilor.   

După o rundă de scanări, este posibil ca medicul să solicite ca pacientul să aștepte o perioadă scurtă de timp pentru a verifica acuratețea imaginilor.  

O scanare CT tipică a genunchiului durează între 30 și 45 de minute. 

Ce afecțiuni poate depista CT-ul genunchiului? 

CT-ul genunchiului poate ajuta la depistarea unei varietăți de afecțiuni, precum: 

  • Fracturi femurale distale 
  • Fracturi tibiale proximale 
  • Artroza genunchiului 
  • Fractura rotuliană 
  • Artroza inflamatorie sau septica 
  • Tumori osoase si ale tesuturilor moi 
  • Abcese 
  • Bursita 
  • Rupturi ligamentare  
  • Leziuni ale meniscului 

Riscuri și complicații  

Există foarte puține riscuri asociate cu o scanare CT. Ocazional, agentul de contrast utilizat în procedură poate provoca leziuni temporare rinichilor. Acest risc este mai mare dacă rinichii pacientului au fost deja afectați de boală sau infecție.  

Ca și în cazul oricărei radiografii, există o anumită expunere la radiații, însă nivelul este atât de scăzut încât este de obicei inofensiv. 

Lasă un răspuns