You are currently viewing RMN-ul în cancerul ovarian

RMN-ul în cancerul ovarian

RMN-ul în cancerul ovarian este o tehnică imagistică eficientă, non-invazivă și nedureroasă, care prin utilizarea unui câmp magnetic foarte puternic permite efectuarea unor imagini detaliate ale ovarelor și a țesutului înconjurător. Această metodă imagistică este folosită atât pentru diagnosticarea, cât și pentru stadializarea cancerului ovarian.

Ce este cancerul ovarian?

Cancerul ovarian apare atunci când celulele anormale din ovare sau trompele uterine cresc și se înmulțesc fără control.

Ovarele fac parte din sistemul reproductiv feminin. Aceste două organe rotunde, de mărimea unei nuci, produc ovule și hormoni feminini.  

RMN-ul în cancerul ovarian 

RMN-ul în cancerul ovarian este din ce în ce mai utilizat, datorită rezoluției sale mari de contrast, comparativ cu tomografia computerizată și cu ultrasunetele. Acesta poate ajuta la caracterizarea tumorilor canceroase prin determinarea dimensiunii, diametrului si structurii acesteia.

Imagistica RMN poate distinge mai multe tipuri de țesut și fluid de tiparele lor de intensitate a semnalului. Intensitățile semnalului unei tumori depind de prezența, tipul și extinderea tumorii solide și a componentelor chistice ale masei.

De asemenea, studiile arată faptul că precizia stadializării cancerului ovarian prin intermediul scanării RMN variază de la 70 la 90%.

În plus, RMN-ul în secțiune transversală este utilizat pentru a detecta cancerul ovarian persistent sau recurent și pentru a documenta răspunsul tumorii la chimioterapie.

Cum se efectuează procedura?

Pentru a efectua procedura RMN, pacientului i se va cere mai întâi să îndepărteze orice obiecte metalice, precum ceas, bijuterii, dispozitive auditive sau proteze dentare, iar apoi este poziționat pe masa de examinare în decubit dorsal. 

Ulterior masa de examinare va aluneca în interiorul aparatului RMN pentru a începe scanările. Pot fi efectuate mai multe scanări, fiecare durând câteva minute. Pe parcursul procedurii pacientului i se va cere să rămână nemișcat și uneori să își țină respirația pentru câteva secunde pentru a facilita claritatea imaginilor. 

În anumite cazuri, pacientului i se poate administra intravenos și o substanță de contrast care are rolul de a evidenția structurile supuse scanării. 

De asemenea, pacientul va putea comunica cu medicul radiolog, care va opera aparatul dintr-o cameră alăturată, pe tot parcursul examinării prin intermediul unui microfon amplasat în interiorul aparatului.

Riscuri și complicații

Riscurile și complicațiile asociate RMN-ului în cancerul ovarian sunt minime. Acest tip de scanare imagistică nu utilizează radiații ionizate, precum scanările cu raze X, însă nu este recomandată pentru pacienții cu dispozitive metalice implantate, deoarece magnetul din interiorul aparatului poate interfera cu acestea.

Lasă un răspuns