You are currently viewing Radiografia toracică 

Radiografia toracică 

Radiografia toracică este o tehnică de imagistică medicală care se bazează pe utilizarea razelor X pentru a crea imagini ale structurilor osoase, ale țesuturilor și organelor localizate în regiunea toracică. 

Ce este radiografia toracică? 

Radiografia toracică este cea mai veche și mai frecvent utilizată metodă de examinare imagistică. Aceasta produce imagini ale inimii, plămânilor, căilor respiratorii, vaselor de sânge și oaselor coloanei vertebrale și. 

Imaginile sunt produse prin intermediul razelor X care ajută medicul radiolog să diagnosticheze și să trateze diverse afecțiuni.  

Indicații – radiografia toracică 

Radiografia toracică poate fi recomandată de către medicul specialist într-o varietate de cazuri printre care se numără: 

  • Ca urmare a unui examen fizic complet  
  • Înaintea efectuării unei intervenții chirurgicale  
  • Pentru a verifica diverse simptome legate de inimă sau plămâni 
  • Analizarea progresului bolii 
  • Evaluarea parcursului unui tratament  
  • Examinarea post-operatorie a plămânilor și a cavității toracice  
  • Localizarea firelelor stimulatoarelor cardiace implantate și a altor dispozitive interne 

De asemenea, efectuarea unei radiografii toracice pote fi indicată dacă pacientul prezintă simptome, precum: 

  • Tuse persistentă 
  • Dureri în piept de la o leziune toracică (cu o posibilă fractură de coastă sau complicație pulmonară) sau de la probleme cardiace 
  • Tuse cu sânge 
  • Respirație dificilă 
  • Febră 

Cum se efectuează procedura? 

Înainte de a începe procedura, pacientului i se va cere să îndepărteze bijuteriile și să înlocuiască hainele cu un halat medical.  

Apoi, pacientul este poziționat în fața aparatului care emite razele X, iar imedicul radiolog îi va cere să inspire sau să expire adânc și să țină respirația până când imaginea este obținută. Odată ce radiografia este efectuată, pacientul poate respira normal din nou. 

Este posibil ca radiografiile toracice să fie făcute în cel puțin două incidențe, de obicei, postero-anterior față și lateral. Fiecare dintre acestea durează doar câteva secunde, iar întregul proces durează de obicei între 15 și 30 de minute.  

Ce afecțiuni pot fi depistate prin intermediul radiografiei toracice? 

Acest tip de radiografie poate ajuta la diagnosticarea și monitorizarea condițiilor medicale, cum ar fi: 

  • Insuficiență cardiacă congestivă 
  • Mărirea sau modificarea formei inimii 
  • Anevrism aortic 
  • Emfizem   
  • Boală pulmonară obstructivă cronică  
  • Cancer pulmonar 
  • Pneumonie 
  • Fracturi și alte leziuni ale cutiei toracice, claviculei, coloanei vertebrale și omoplaților 
  • Leziuni pulmonare 
  • Colecții de lichid în jurul plămânilor 
  • Pneumotorax 
  • Malformații ale vaselor de sânge 
  • Tumori benigne sau maligne 
  • Fibroză chistică 
  • Depozite de calciu care ar putea indica o boală coronariană 
  • Cicatrizarea țesutului pulmonar 
  • Tuberculoză 
  • Astm 
  • Atelectazie 
  • Abcese 

Riscuri și complicații 

Riscurile și complicațiile asociate unei radiografii toracice au o incidență foarte mică, iar în ceea ce privește radiațiile ionizate la care este supus pacientul în timpul procedurii, acestea sunt utilizate într-o cantitate foarte mică. Potrivit studiilor, riscul ca cestea să provoace cancer este mai mic de 1 la 1.000.000.  

Lasă un răspuns