Beneficiile computerului tomograf sunt multiple, acestea, conform studiilor de specialitate, depășind potențialele riscuri. Computerul tomograf combină echipamente specializate cu raze X cu computere puternice pentru a produce imagini transversale, de înaltă rezoluție, ale corpului. Aceste imagini de înaltă calitate ajută apoi medicul să stabilească un diagnostic precis.
Când este indicată utilizarea computerului tomograf?
Computerul tomograf este o metodă de imagistică medicală care poate fi folosită pentru a diagnostica afecțiuni ale diferitelor structuri osoase, musculare sau ale părților moi, dar și pentru a diagnostica afecțiuni ale organelor interne. De asemenea, CT-ul poate fi utilizat și la efectuarea biopsiilor și a intervențiilor chirurgicale.
Metodă de diagnostic
CT-ul este adesea utilizat ca metodă de diagnostic pentru diverse afecțiuni, precum:
· Fracturi
· Leziuni
· Mase tumorale
· Boli cronice
· Infecții
· Cheaguri de sânge
Ghidarea procedurilor chirurgicale
Scanarea CT poate să fie folosită pentru a ghida diverse proceduri chirurgicale, precum realizarea biopsiilor percutanate, operații sau în cazul procedurilor de radiologie intervențională.
Beneficiile computerului tomograf CT-ul se realizaeză prin așezarea pacientului patul de examinare, acesta urmând să fie introdus în interiorul scanner-ului. Pacientul trebuie să rămână nemișcat pe tot parcursul procedurii pentru ca imaginile efectuate să fie cât mai clare. Medicul radiolog poate recomanda, de asemenea, administrarea intra venoasă a unei substanțe de contrast pentru o vizualizare mai bună a zonei afectate.
Întreaga procedură este rapidă, sigură și fără a provoca durere pentru pacient, iar medicul poate accesa rezultatele aproape imediat.
Scanările CT produc imagini de înaltă rezoluție și foarte detaliate, detectând anomalii care ar putea să nu apară în cadrul altor scanări. Acest lucru este crucial atunci când se determină dacă un pacient necesită o intervenție chirurgicală și joacă un rol esențial în diagnosticarea și tratamentul anumitor tipuri de cancer.
Imaginile foarte detaliate înseamnă rezultate precise, datorită cărora medicul radiolog poate recomanda cel mai bun plan de tratament pentru fiecare pacient în parte. Beneficiile computerului tomograf includ, de asemenea, un management medical mai eficient prin:
· reducerea nevoii de intervenții chirurgicale exploratorii
· îmbunătățirea diagnosticului și tratamentului cancerului
· reducerea duratei spitalizărilor
· ghidarea tratamentului afecțiunilor comune, cum ar fi bolile cardiace și accidentul vascular cerebral
· îmbunătățirea plasării pacienților în zonele adecvate de îngrijire, cum ar fi unitățile de terapie intensivă